Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat astăzi, 2 aprilie, într-o confeirnță de presă, o strategie de introducere și extindere a rețelelor de gaze naturale în peste 30 de noi comune din județul Bihor până în anul 2030. Astfel, numărul unităților administrativ – teritoriale cu gaz ar fi de peste 80 (din 101 UAT-uri).

„Am discutat cu toți primarii interesați, indiferent de culoarea politică, și ne-am arătat intenția de a-i sprijini. Vrem să dezvoltăm acest proiect care să contribuie la creșterea nivelului de trai al bihorenilor și la dezvoltarea economică a județului nostru. Comunele și orașele care au rețele de gaz devin mai atractive pentru investitori”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

În prezent (aprilie 2024), în 22 de comune și orașe din județul Bihor sunt realizate rețelele de gaze naturale (adică au licențe de operare), în 27 de unități administrative-teritoriale (UAT) proiectele se află în curs de implementare, iar Consiliul Județean Bihor intenționează să sprijine alte 33 de orașe și comune până în 2030.

Consiliul Județean Bihor derulează din 2021 un program multianual prin care sprijină financiar și cu expertiză UAT-urile interesate de introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale. Instituția alocă în fiecare an un million de euro prin acest program, ceea ce permite susținerea a 5 sau 6 primării. Este singurul Consiliu Județean din România care derulează un astfel de proiect.

„Este important să gândim rețeaua sub formă de inele, astfel încât comunele și orașele să se lege între ele, pentru a reduce costurile de racordare la Transgaz și pentru ca rețeaua să poată fi mult mai ușor de exploatat. Având în vedere că lemnul este din ce în ce mai greu de procurat și este nefiresc să tăiem pădurile, sunt convins că cea mai bună soluție la îndemâna noastră este rețeaua de gaze naturale”, a adăugat Mircea Mălan.

La conferința de presă a participat și Mircea Lazăr, directorul general al Distrigaz Vest, unul dintre cei șapte operatori de distribuție din Bihor. Acesta a dat exemplul comunei Sânnicolau Român, unde rețeaua pusă deja în funcțiune a atras doi mari investitori și continuă să se extindă la solicitarea cetățenilor.

„Rolul unui operator de distribuție este de a asigura siguranța în exploatare. La modul în care s-au gândit aceste inele, în momentul în care vor fi finalizate, probabilitatea de a rămâne localități întregi fără gaz este minimă. În momentul în care aceste rețele vor fi finalizate, confortul din locuințe și industria din județ vor crește, pentru că, din punctul nostru de vedere, industrie fără gaz nu se poate”, a explicat Mircea Lazăr, director general Distrigaz Vest.

În județul Bihor sunt șapte operatori de distribuție: Delgaz, Distrigaz Vest, Premier Energy, Nova Power, Gaz Vest Arad și Salgaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.