Regimul termic va fi canicular pe parcursul următoarelor două săptămâni (20 iunie – 3 iulie), la nivelul întregii ţări, în timp ce probabilitatea de apariţie a averselor va fi ridicată, arată estimările de specialitate, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.

În Crişana, în prima zi a intervalului, media maximelor va fi de 32 – 33 de grade, apoi va scădea până spre 28 de grade, valoare ce va caracteriza intervalul 21 – 23 iunie. Media maximelor va creşte spre 34 de grade, în ziua de 25 iunie, după care vor scădea spre 32 de grade, valoare în jurul căreia în intervalul 27 iunie – 3 iulie variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative. Minimele vor creşte de la 14 grade în medie, în 20 iunie, spre 16 grade în 21 iunie, apoi vor scădea spre 12 grade în data de 22 iunie. După această dată, minimele vor creşte treptat până spre 18 grade, în medie, în nopţile de 26 şi 27 iunie. Din 27 iunie, variaţiile vor fi nesemnificative, media minimelor situându-se în jurul a 16 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în 22 iunie, apoi în perioada 25 -28 iunie.

La munte, regimul termic diurn va avea variaţii mai ales în prima săptămână de prognoză, cu medii de 18 grade până la 22 de grade, după care se va menţine relativ staţionar, la valori mediate de 20 de grade. Minimele nocturne vor fi, în medie, de 6 grade în 22 iunie, iar apoi se vor situa între 10 şi 12 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor se va menţine ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, însă acestea se vor manifesta cu precădere după-amiaza şi cu caracter local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.