La procedura de licitație având ca obiect actualizarea, completarea şi revizuirea studiului de fezabilitate, precum şi elaborarea proiectului tehnic pentru Drumul Expres Oradea – Arad, au fost depuse cinci oferte. În urma analizei acestora, Comisia de evaluare a desemnat drept câștigătoare oferta depusă de către S.C. CONSITRANS S.R.L., pentru un preț de aproximativ 39.800.000 lei plus TVA, anunță presedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Termenul de așteptare pentru depunerea eventualelor contestații este de 10 zile, spune edilul. În cazul în care nu vor fi depuse contestații, se va proceda la semnarea contractului de servicii.
Conform prevederilor contractuale, S.C. CONSITRANS S.R.L. va avea la dispoziție un termen de 20 de luni pentru finalizarea serviciilor de proiectare, din care primele 10 luni vor fi alocate pentru elaborarea și predarea studiului de fezabilitate actualizat.
Vom colabora cu proiectanţii şi cu primăriile localităţilor care sunt traversate de viitorul drum expres, precum şi cu avizatorii, în aşa fel încât până în toamna anului viitor să finalizăm documentaţia, mai repede decât obligaţiile din contract. După finalizarea acesteia, urmează licitaţia pentru desemnarea constructorului. Ne propunem ca până în primăvara anului 2023 să începem efectiv lucrările.