În perioada 24-25 Noiembrie 2023 a avut loc Romanian CTO Workshop (RoCTO), congres cu participare națională și internațională în sfera cardiologiei intervenționale și al cateterismului cardiac. Congresul este deja la a doua ediție, fiind organizat pentru prima dată în 9-10 Decembrie 2022.

Evenimentul a fost organizat de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, Colegiul Medicilor Bihor și Asociația Medicală de Învățământ în Cardiologie Intervențională. Acesta s-a desfășurat pe parcursul a două zile, iar programul a cuprins:

  • 8 cazuri live transmise din laboratorul de cateterism cardiac al spitalului și realizate de echipe de 2 operatori români și un supraveghetor internațional,
  • 6 cazuri live transmise de la laboratoarele de cateterism consacrate din Europa (Annecy, Grenoble, Basel, Milano, Cluj-Napoca),
  • discuții cu participanții cu privire la tehnicile medicale folosite,
  • prezentări de caz, cu accent pe deprinderea abilităților specifice,
  • discuții despre cazurile medicale cu grad ridicat de complexitate,
  • workshop-uri practice, centrate pe ultrasonografia intravasculară (IVUS), spirale, microcatetere și ghiduri de angioplastie

Evenimentul a întrunit 100 de specialiști cu participare fizică și 21 participanți în format online, din România, Republica Moldova, Ungaria, Croația, Slovenia, Austria, Italia, Franța, Belgia, Suedia, Polonia, Finlanda, Elveția. Printre specialiștii invitați la congres s-au regăsit nume cu rezonanță în domeniul cardiologiei intervenționale, precum Dr. Mauro Carlino (Italia), Dr. Laurent Dragoul (Franța), Dr. Benjamin Faurie (Franța) Dr. Gregor Leibundgut (Elveția), Dr. Maksymilian Opolski (Polonia), Dr. Imre Ungi (Ungaria) etc.

Evenimentul de deschidere al congresului a avut loc la Hotel Ramada din Oradea, iar participanții au fost întâmpinați cu un mesaj de bun venit din partea Dr. Gheorghe Carp, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, Dr. Virgil Popa – medic coordonator al Laboratorului de angiografie, cateterism cardiac și cardiologie intervențională, Dr. Mihnea Traian Nichita-Brendea, Dr. Mircea Ioachim Popescu.

Comitetul de organizare a fost compus din specialiști din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor: Dr. Virgil Popa, Dr. Mihnea Traian Nichita-Brendea, Dr. Andras Mester, cât și din experți ai centrelor de excelență din București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor dispune de o echipă medicală pregătită și cu experiență în sfera cateterismului cardiac și al cardiologiei intervenționale și de aparatură medicală de ultimă generație pentru realizarea procedurilor coronariene, având printre cele mai mari volume de lucru pe acest profil de intervenții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.