CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, deținători de vehicule istorice, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligaţia de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere, stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează.
Începând cu data de 16.10.2023, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligația de a achita tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.