Compania de Drumuri anunţă finalizarea lucrărilor de modernizare pe DN 76 Deva- Oradea, şosea la care se lucrează de 10 ani. Practic, s-a făcut recepţia unui sector de 33 de kilometri dintre localităţile Vârfurile (jud. Arad) şi Ştei (jud. Bihor), ultimul tronson cu lucrări al şoselei europene care face legătura între Autostrada A1 Sibiu – Deva şi Autostrada Transilvania.
Drumul Naţional 76 trece prin judeţele Hunedoara, Arad şi Bihor, este una dintre rutele principale de acces spre staţiunea Băile Felix de lângă Oradea, iar lucrările au început acum mai bine de zece ani şi au trecut prin mai multe rezilieri de contracte, şoseaua de 180 kilometri fiind împărţită în 6 sectoare.
„Astăzi a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pe DN 76, între km 69+350-102+660, Vârfurile-Ștei. Starea deplorabilă a unor sectoare de pe DN 76, şosea cu pagină de Facebook, a dus şi la protestele locuitorilor de pe traseu.
Valoarea contractului este de 74,7 milioane lei fără TVA iar durata de executie a fost de 12 luni, începând cu 29 iunie 2020, perioadă prelungită până la data de 15.11.2021.