Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un salon al Secției de Pneumologie al Spitalului Orășenesc Aleșd, transmite ebihoreanul.ro. Doi pacienți au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale: medicale: unul suferind arsuri la gambă, iar celălalt fiind intoxicat cu monoxid de carbon.
Potrivit unui mesaj transmis de maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana Bihor, evenimentul a fost sesizat puțin după miezul nopții.
„La ora 00.06, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un salon al Secției de pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute. Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienți, alte cinci persoane autoevacuându-se în momentul producerii evenimentului”, a transmis Camelia Roșa.
Aceasta a precizat că la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd cu o ambulanță SMURD de tip B2 și două autospeciale de stingere, pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
„Pompierii militari paramedici și echipajul de terapie intensvă al SMURD Oradea au acordat îngrijirile necesare celor doi pacienți evacuați, din care unul a suferit arsuri la nivelul gambei, iar celălalt s-a intoxicat cu fum, transportându-i ulterior la UPU Oradea. Pagubele materiale înregistrate în urma producerii evenimentului au constat într-un pat și o saltea”, a mai transmis reprezentanta ISU.
Cauza și împrejurările determinante ale incendiului sunt în curs de cercetare, conform sursei citate.