Un amplu scandal s-a iscat la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea, părinții copiilor amenințând cu proteste, după ce programul orelor a fost împărțit pentru dimineața și după-masa, relatează ebihoreanul.ro Astfel, o parte dintre elevi merg la școala dimineața, iar o altă parte după-masa, pentru că sălile de clase sunt insuficiente.

Situația îi nemulțumește atât pe părinți cât și pe profesori, având în vedere că Primăria a făcut demers la Ministerul Educației pentru ca elevii din clasele de limbă maghiară să fie mutați într-un imobil oferit de Eparhia Reformată a Oradiei, reabilitat cu fonduri de la bugetul statului maghiar.

Potrivit informațiilor din presa locală, Ministerul Educației a refuzat cererea Eparhiei, pentru a evita segregarea, deși Primăria Oradea anunțase încă din martie, că elevii maghiari ai Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu se vor muta în clădirea nouă pusă la dispoziție, gratuit, de Eparhia Reformată.

Primăria și Eparhia au încheiat un contract care prevedea că Eparhia va pune la dispoziția orașului un spațiu pe strada Cuza Vodă (așadar, în apropierea școlii aflate pe str. Eroul Mircea Cosma), cu condiția ca acolo să învețe doar clasele maghiare ale unității de învățământ.

Oferta i-a convenit Primăriei, care plătea lunar chirie unei fundații a Comunității Evreiești, pentru un imobil aflat pe strada Mihai Viteazul, unde învățau aceste clase. Practic, pentru oraș afacerea era clară: scapă de costul lunar al chiriei și mută 8 clase de elevi maghiari într-o clădire modernă.

Ce n-a mai spus Primăria Oradea este că mutarea anunțată în luna martie a acestui an nu ar fi fost acceptată de Ministerul Educației, imobilul nefiind autorizat ca unitate de învățământ.

Fără ordinul Ministerului Educației, clădirea nu poate fi folosită ca spațiu de învățământ. Cum contractul cu Comunitatea Evreiască a fost deja reziliat, Școala Nicolae Bălcescu este în situația de a avea mai multe clase de elevi decât spații disponibile. „Așa a fost și în al doilea semestru al anului trecut, motiv pentru care, prin rotație, elevii au făcut lecții online”, a relatat un părinte pentru ebihoreanul.ro.

Din această toamnă, însă, orele desfășurate online nu mai sunt o opțiune, iar conducerea școlii vrea să-i cheme pe elevi și profesori în două schimburi. „Școala a decis să ducă elevii în două schimburi, pentru că nu au suficiente spații”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar, Horea Abrudan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.