Un fost pădurar, dat afară şi condamnat pentru tăiere ilegală de arbori și furt silvic chiar din pădurea pe care o păzea a ajuns şeful Serviciului Teritorial Bihor al Agenției pentru Arii Naturale Protejate, scrie Bihoreanul. În ianuarie anul acesta, polițiștii bihoreni au deschis o nouă cercetare penală pe numele său, fiind acuzat de braconaj, după ce a împușcat o căprioară, deși avea autorizație doar pentru mistreți.
Remus Raţ şi-a început cariera ca pădurar la Ocolul Silvic Silvegru din Beiuş, al Episcopiei Greco-Catolice. A lucrat aici în urmă cu 15 ani, în perioada 1 martie – 30 octombrie 2006, dar a fost dat afară după ce polițiștii l-au prins că, împreună cu trei amici, a tăiat mai mulţi arbori din pădurea pe care o avea în gestiune.
Cum, odată cu trecerea anilor, pentru pedeapsa încasată a intervenit reabilitarea şi aceasta i-a fost ştearsă din cazier, Raț a ajuns la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate Bihor, unde, după un concurs organizat în februarie 2019, la care a fost singurul participant, a fost angajat pe un post de consilier principal. Două luni mai târziu, în aprilie 2019, a și fost propulsat şef al Serviciului Teritorial.
Însă Remus Raț este anchetat din nou de polițiști, după ce a fost prins împușcând o căprioară pe un fond de vânătoare din Finiş, unde primise autorizaţie să împuşte doar mistreţi, mai notează Bihoreanul.
Contactat de reporterii bihoreni, Remus Raț a negat, inițial, că ar fi anchetat pentru vreo infracțiune, după care a spus că este nevinovat. Raț susține acum că nici n-a tăiat şi nici n-a vândut buşteni: „De fapt, am fost găsit cu câteva fire de arbori lipsă în gestiune”, spune acesta.
Şi acuzaţia de braconaj din prezent ar fi „o neînţelegere”, afirmă Raţ, căci el ar fi participat de fapt nu la una, ci la două partide de vânătoare, ambele autorizate, una pentru căprioare, cealaltă pentru mistreți.
Citește articolul complet pe ebihoreanul.ro