Având în vedere căderile de zăpadă din ultimele ore, utilajele de deszăpezire ale operatorului RER Vest au ieșit în teren încă de ieri seară, începând cu ora 18:00.

Astfel, 23 de utilaje echipate cu pluguri și sărărițe au acționat pe toate cele patru urgențe:

  • Urgența I – deszăpezirea intrărilor și ieșirilor din oraș, a arterelor principale și a căilor de rulare ale mijloacelor de transport în comun;
  • Urgența II – deszăpezirea drumurilor de acces dintre cvartalele de locuințe și a căilor de legătură dintre cartiere;
  • Urgența III – toate străzile asfaltate din oraș;
  • Urgența IV – toate străzile neasfaltate din municipiu.

Intervențiile pe cele patru urgențe se realizează în ordinea priorităților stabilite. Până în prezent, au fost utilizate 950 de tone de sare și 25.000 de litri de clorură de calciu.

În acest moment, utilajele de deszăpezire acționează pe urgențele III și IV.

Viceprimarul Teofil Filimon a precizat că municipalitatea și operatorul RER urmăresc îndeaproape evoluția vremii și sunt pregătiți să intervină imediat dacă condițiile meteorologice se înrăutățesc, având în vedere prognozele care anunță o răcire accentuată. „Scopul nostru este să ne asigurăm că străzile rămân sigure și circulabile pentru toți cetățenii”, a adăugat acesta.

În conformitate cu Hotararea Consiliului Local nr. 696 din data de 30.10.2025 -Regulamentul de salubrizare al Municipiului Oradea, cetățenii au obligația de a curăța zăpada și gheața, precum și de a îndepărta poleiul de pe trotuarele din dreptul locuinței/spațiului de activitate, precum și din parcările de domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.