CFR Călători anunță suplimentarea trenurilor spre litoral în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025, pentru a face față cererii crescute din minivacanța de 1 Mai. În această perioadă, vor circula trenuri directe către Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu plecări din București Nord, Suceava, Iași, Buzău și Oradea.
Compania precizează că, în funcție de necesitate și în limita materialului rulant disponibil, trenurile către cele mai solicitate destinații vor fi suplimentate cu vagoane suplimentare. Totodată, pasagerii din alte regiuni ale țării beneficiază de conexiuni rapide prin București, datorită frecvenței ridicate a trenurilor pe ruta București Nord – Constanța, unde circulația este cadentată la 1-2 ore.
„CFR Călători pune la dispoziția publicului capacitatea maximă de transport tehnic disponibilă în perioada minivacanței, urmând să monitorizeze constant traficul de pasageri și să adapteze oferta în funcție de cerere”, transmite compania.
Pentru o mai bună predictibilitate a cererii, compania recomandă achiziționarea în avans a biletelor, disponibile online, din aplicația mobilă „CFR Călători bilete online”, de la automatele din stații, casele de bilete sau agențiile de voiaj CFR.
Pasagerii pot beneficia de reduceri de până la 10% la achiziționarea anticipată a biletelor, precum și de discounturi pentru biletele dus-întors. De asemenea, rămân valabile reducerile acordate prin reglementările în vigoare pentru elevi, pensionari și alte categorii sociale.
CFR Călători reamintește călătorilor să dețină biletul de călătorie și, după caz, documentele justificative, pentru a evita costuri suplimentare sau amenzi.
Informații în timp real despre circulația trenurilor pot fi accesate prin aplicația „Trenul Meu”, pe site-ul www.cfrcalatori.ro, sau direct de la personalul din stații. Totodată, camerele web din principalele gări ale țării, inclusiv Gara de Nord și Constanța, oferă actualizări în timp real privind sosirea și plecarea trenurilor.