Un bărbat de 48 de ani a fost reţinut de poliţiştii rutieri din Salonta, judeţul Bihor, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce conducea fără permis şi sub influenţa alcoolului.

”Duminică, 17 septembrie a.c., în jurul orei 22.11, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.79, la intrarea în municipiul Salonta, dinspre Arad, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi ar fi intrat în coliziune cu un parapet metalic, situat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. În urma accidentului rutier, un tânăr de 24 de ani, din Salonta, pasager în autoutilitară, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital”, arată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul care conducea autoutilitara nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Rutier Salonta au dispus reţinerea bărbatului de 48 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.