În zona Dragoș Vodă se vor construi în perioada următoare două blocuri de locuințe ANL, 50 pentru tineri și 40 de locuințe de serviciu pentru specialiști. Este vorba de un teren de 2500 mp, proprietatea municipiului Oradea, pe care momentan se află o fundație veche, a unui bloc care nu s-a mai realizat. Locația studiată se află pe drumul de ieșire spre Cluj Napoca, cu acces la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare, energie electrică/termică și beneficiază de acces pietonal direct din str. Dragoș Vodă și acces auto din strada Cerbului.
Ultimul bloc de locuințe ANL a fost dat în folosință în Oradea în anul 2018. Este vorba de blocul din zona Calea Aradului, din proximitatea centurii, de pe str. Balogh István.
300 de cereri de locuințe în așteptare
„Având în vedere că avem peste 300 de cereri de locuințe în așteptare, cred că acest tip de construcții sunt imperios necesare. Dacă în alte părți s-au construit astfel de blocuri de locuințe, care poate încă sunt nelocuite, în Oradea, în momentul în care vor fi finalizate, vor fi ocupate de a doua zi. Pentru a urgenta acest proces, pregătim o hotărâre de Consiliu Local prin care Primăria Oradea va realiza studiile de fezabilitate pentru cele două blocuri, după care Agenția Națională pentru Locuințe se va ocupa de licitație și de execuția lucrărilor. Dacă toate lucrurile vor fi în regulă, anul viitor va putea începe construcția blocurilor”, a precizat primarul Florin Birta
Acesta a mai precizat în cadrul conferinței de presă de azi, 31 iulie, că a avut mai multe discuții și o întâlnire în teren cu președintele Agenției Naționale pentru Locuințe cu privire la situația locației din Dragoș Vodă. Ca rezultat al discuțiilor purtate, Primăria Oradea a depus la București două cereri pentru construcția în această zonă a două blocuri ANL, unul pentru tineri (cu 50 de apartamente), iar celălalt destinat locuințelor de serviciu pentru specialiști (cu 40 de apartamente).
Administrația locală căută în continuare și alte locații potrivite construirea unor astfel de locuințe.În atașament găsiți o galerie foto cu amplasamentul din Dragoș Vodă pe care vor fi construite celor două blocuri.