Conform analizei efectuate de Direcția de Sănătate Publică Bihor, luni, 15 martie, în județul Bihor numărul localităților cu incidență de peste 3 cazuri/1.000 locuitori a crescut cu 2, de la 6 localități în data ultimei decizii CJSU, din 11 martie, la 8 localități. De asemenea, numărul localităților cu incidență între 1,5 – 3 cazuri/1.000 locuitori a crescut cu 1, de la 16 localități în data de 11 martie, la 17 localități la data de astăzi, 15 martie.

„Oradea are luni, 15 martie, o incidență de 2,86 cazuri/1.000 locuitori, prin urmare activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, precum și activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole/concerte și a operatorilor din domeniul jocurilor de noroc sunt permise fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și sunt limitate la intervalul orar 06.00-22.00. Menționăm, de asemenea, că la această dată, incidența la nivelul județului Bihor este 1,93 cazuri/1.000 locuitori, exceptând focarele”, transmite CJSU Bihor.

Măsurile adoptate în cadrul Hotărârii CJSU nr. 23/2021 se aplică începând cu data 16 martie, ora 00.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.